Chiar dacă Barcelona este pe primul loc în Primera, neavând nicio înfrângere în primele etape, Tito Vilanova se gândește serios la transferurile pentru sezonul următor.
Antrenorul catalanilor dorește un adevărat număr „9” pentru sezonul următor, iar pe lista sa se află nume mari precum Fernando Llorente de la Bilbao, care va deveni liber de contract la finalul acestui sezon, sau Radamer Falcao, atacantul rivalei Atletico Madrid, care însă costă 60 de milioane de euro, o sumă destul de mare pentru Barca.
Și totuși Tito are și o variantă care nu costă niciun ban, Jean Marie Dongou, un vârf de 17 ani care joacă pentru echipa a doua aclubului catalan, care a înscris de patru ori în cele 20 de partide disputate în tricoul blaugrana.
Tânarul camerunez este văzut drept viitorul Samuel Eto’o, un jucător care a strălucit la Barcelona în timpul lui Guardiola.
Catalanii au învățat din experiența anterioară cu Zlatan Ibrahimovic că un jucător valoros are anumite pretenții care nu întotdeauna s-ar putea să fie pe placul antrenorului, iar suma investită în transferul unui jucător consacrat poate fi cu greu recuperată pe viitor. În acest caz, Vilanova este dispus să-i acorde credit lui Dongou.
Foto: mundodeportivo.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER